Caravaggio

  • invitat
  • sala mare
peek-image
poster
Visky András

Caravaggio

A refuzat să picteze cu albastru, culoarea care-i amintea de ciuma ce îi răpise tatăl. A folosit cerșetori și prostituate ca modele pentru picturile sale, le-a apărat demnitatea, s-a pierdut în lumea lor întunecată.

Un răzvrătit, aventurier, fugar, prieten al marginalilor, curtat însă de Biserică - Michelangelo Merisi da Caravaggio a redefinit clarobscurul în pictură și și-a trăit viața până la ultima picătură de pasiune. Un spectacol biografic atipic, amuzant, o altfel de incursiune în lumea luminii și umbrelor.

„Cel mai des citat exemplu cu privire la iconoclasmul lui Caravaggio este tabloul Chemarea Sfântului Matei: gestul lui Iisus arătând spre vameşul Matei copiază cunoscuta poziţie michelangiolescă a mâinii de pe fresca bolţii Capelei Sixtine, prin care Dumnezeu îl creează pe Adam, primul om. După Caravaggio, fiecare om care se recunoaşte în lumina cea dumnezeiască e deopotrivă şi primul om, ceea ce este nu doar rafinat exact din punct de vedere teologic, ci, dacă stăm să ne gândim mai bine, este, în aceeaşi măsură, şi inexorabila şi subversiva afirmare (de sine) a modernităţii.” (András Visky)

roluri

ALTE INFORMAȚII

Spectacol în limba maghiară cu supratitrare în limba română.