Comedie divină sau

Povestea cu două personaje prezintă evenimentele Noului Testament. Apar chiar și câteva rulouri din Marea Moartă. Cum avansăm vedem din ce în ce mai bine pe actorii care-l joacă pe Dumnezeu. Pe actorii care din când în când chiar se cred zei (sau divini) - nu doar pe scenă. Áron Hristosul și Dumnezeul Csaba se joacă unul ce celălalt și cu noi: se ceartă fermecător, au dispute răutăcioase. Așa e de când s-a creat Lumea. Toată lumea joacă, creează, se comportă într-un anume fel, are relații, compară. Așa a fost și când Isus s-a întâlnit cu Ioan Botezatorul, cu Diavolul, cu Bertalan, cu Iairus, cu Iuda și așa mai departe. Povestea se rescrie din nou pe sine și devine potrivit pentru a ne face să ne regândim noțiunile formate despre credință, despre relațiile noastre cu ceilalți, despre teatru. Dar, firește, între timp realizăm că nici pe noi nu ne urmărește mereu lumina reflectoarelor. Ne jucăm, înțelegem, acceptăm, suntem satirici, vrem să rădem. Cu siguranță ne cade bine să privim într-o oglindă care ne arată zâmbetul strâmb și grotesc.